Gasiti aici cum se construiesc simplu ochelarii 3D:

http://stereo.gsfc.nasa.gov/classroom/glasses.shtml

 Gasiti aici cum se face simplu o fotografie 3D:

http://stereo.gsfc.nasa.gov/classroom/3d.shtml

Succes si impartasiti cu noi cum v-a iesit.

Cum… Fun Science?

He, he…asta-i cu mult mai complicat decat pare la prima vedere.

  Detalii tehnice gasiti cate vreti in paginile site-ului. As vrea aici sa va spun cate ceva despre partea nevazuta a lucrurilor.

Cand am luat prima data contact cu conceptul, in urma cu cativa ani, am fost convins ca-l inteleg si ca ( deh, asa-i romanul) as reusi sa-l reproduc singur. Reamintesc aici, pentru cei care inca nu au remarcat in site, ca sistemul Fun Science este operat de o intreaga retea de franciza ( peste 120 de francizati, in 14 tari de pe cinci continente). Pentru a prelua intreg know-how-l si a ramane conectat la up-date-urile permanente ale centralei, costa o groaza de bani.

In speranta ca fac o economie serioasa, m-am apucat serios de studiu si conceptie timp de aproape un an. Cu cat am aprofundat mai mult cu atat mi-am dat seama ca n-am sanse reale sa construiesc ceva profesional intr-un timp rezonabil.

Asa ca m-am programat pentru o vizita la Madrid. Revelatia a fost majora. Mi-am dat seama ca eram departe rau de esenta activitatii. Si asta deoarece la Fun Science nu este vorba doar de experimente. Este vorba de constructia unui intreg model de manipulare pozitiva a copilului.

Mai intai sunt selectate temele atelierelor, impartite pe domenii. Acestea trebuie sa indeplineasca niste conditii importante: sa contribuie la intelegerea modului in care functioneaza lumea care ne inconjoara si societatea in care traim; sa reprezinte, fiecare dintre ele, baze posibile pentru diversificarea ulterioara a cunostintelor; sa poata fi abordate simplu si atragator; sa contina elemente de spectaculozitate si surpriza.

  Apoi, in interiorul atelierului care trateaza o anumita tema, se creeaza o succesiune de 3-5 experimente sau/si jocuri tematice care contribuie, fiecare dintre ele, la intelegerea celui care urmeaza;

  Utilizand metode psihologice si pedagogice moderne ( enumerate in site), se construieste o retea de dialoguri, intrebari si raspunsuri, interactiuni si provocari, care au rolul de conduce rationamentul copilului acolo unde ne propunem.

  Asortam totul cu multa arta dramatica, gag-uri si atmosfera “trasnita” si obtinem un produs explosiv si eficient.

Umorul si surpriza, spectaculosul si experimentul direct, sunt vectorii pe care copiii ii accepta fara ezitare. Ei invata fara stie ca o fac.

Interesant este ca, de cele mai multe ori, nici adultii nu realizeaza mecanismele subtile care transforma un copil reticent intr-un pasionat.

  Curiozitatea nativa a copiilor este speculata fara rusine: Profesorul trasnit stie multe dar nu-i iese nimic iar copilul devine cercetator in mod natural, manat de dorinta de afirmare.

  Ce castiga copiii nostri? Stima de sine, abilitatea de a lucra in grup, curiozitatea de a descoperii si rezolva si alte enigme, un mod diferit de a privi viata si lumea inconjuratoare.

  Gata, nu va mai dau si alte detalii ca sunt secrete. Si asa au aparut cativa care incearca sa lipeasca niste experimente si sa se substituie lui Fun Science ( ca la romani, dupa cum spuneam mai sus). Daca aveti cunostinta de asa ceva, haideti sa comentam.

  O precizare importanta, pentru a evita confuziile:  Fun Science nu impartaseste copiilor cunostinte ci experiente. De aceea nici un subiect nu e prea usor sau prea greu. Fiecare copil va lua dintr-un experiment elementele corespunzatoare nivelului sau de cunostinte. De exemplu, dintr-un atelier in care se joaca de-a atomii, copiii de 4 ani vor afla ca exista atomi iar cei de 7 ani ( care deja stiu ca acestia exista) vor vizualiza cum se comporta acestia in diverse stari. De aceea activitatile noastre se preteaza foarte bine si unor grupe de varste apropiate mixte.

  Si un ultim cuvant: Fun Science nu concureaza sistemul de invatamant clasic. Noi ne distram pe cinste si ne jucam cu concepte stiintifice.

  Va ascult cu placere comentariile, fie ele si critice.

  Cand eram in clasa a III a am fost convins ca-mi pot construi singur un aparat de pirogravat. Am indoit o sarma groasa si am introdus cele doua capete in priza. Noroc ca sarma era izolata pe mijloc asa ca urmarile au fost limitate: a ramas blocul doua ore fara curent, am tras o sperietura de moarte si m-am ales cu restrictii la joaca vreme de o saptamana.

  Prin clasa a IV a, aplicand indicatiile dintr-o carticica cu mici trucuri tehnice, am construit prima mea barca cu aburi. N-am mai iesit trei zile din baie decat cu mare scandal.

  Uite, pentru amatori, solutia: am luat un ou crud si, folosind o lama de taiat fiole, am decupat un capacel din partea mai ascutita a oului, formand un mic ajutaj de cca 2 cm diametru. Am scos continutul si am introdus apa.

  Intr-o scandurica am batut partial trei cuie care formau un triunghi pe care se putea sprijini oul, asezat culcat, cu orificiul orizontal, avand grija sa mai ramana ceva apa in el.

  Dedesubtul oului am asezat un capac de bere in care am pus vata imbibata in spirt ( acum se poate pune o lumanare pastila). Am aprins vata cu spirt si…minune. Dupa cateva zeci de secunde apa din ou a inceput sa fiarba iar aburii rezultati ieseau cu presiune pe ajutaj creand o forta de reactie. Barca mea se deplasa singura .

  In clasa a VI a am demontat aparatul foto Zenith pana la ultimul surubel, ca sa vad daca il pot remonta. Am si acum toate componentele intr-o cutie, asteptand o mana mai priceputa.

  Si uite asa, din incercare in incercare, am ajuns sa cunosc o multime de lucruri interesante despre lumea din jur.

  Astazi stiu ca stiu putine. Si asta fiindca intregul meu efort de cunoastere, dincolo de cadrul scolii, a fost dezorganizat, sporadic, izolat.

  In ziua in care am vazut pentru prima oara o activitate Fun Science, intr-o scoala catolica din Madrid, am inteles ca se poate si altfel: sistematic, cuprinzator, coerent, diversificat si, mai presus de toate, extraordinar de haios, amuzant, distractiv, intr-un cuvant…FUN

  Am realizat ca, intre cunostintele teoretice din scoala ( adesea aride si neprietenoase…fara a fi vina lor) si intelegerea deplina a fenomenelor lipseste experimentul..simularea.

  Intre indemnurile si explicatiile pedagogice silitoare ale parintilor si acceptarea voluntara si entuziasta a copiilor exista o bariera: lipsa experientei personale a celui mic.

  Si uite asa, desi am repetat de sute de ori ca focul arde, Irina, fetita mea cea mica, nu a inteles pana nu si-a lipit degetul de usa de la cuptor.

  Si ma gandeam…daca pentru acest simplu aspect am avut nevoie de cativa ani, iar reusita nici macar nu a fost meritul meu…cum am sa reusesc sa-i transmit sute si mii de experiente, fara a o pune in pericol, in cei doar cativa ani frumosi ai copilariei.

  In sala aceea de clasa austera din Madrid, unde cateva zeci de copiii ce nu depaseau 6 ani fabricau de zor pasta de dinti cu aroma de ciocolata si capsuni in timp ce se tavaleau de ras, am inteles ca Fun Science  va fi hobby-ul, afacerea, pasiunea si viata mea.

  Cei aproape trei ani care au trecut de atunci nu m-au dezamagit de loc. Miile de ore de pregatire a scenariilor si experimentelor, impreuna cu fiicele mele si cu un grup minunat de Profesori trasniti m-au ajutat sa-mi regasesc copilaria si bucuria descoperirilor. Iar fericirea si entuziasmul zecilor de mii de copii care au experimentat alaturi de noi pana acum, m-au facut sa ma simt implinit si util celor din jur.